Preferatele mele de la UNTOLD One: de la artiști până la momentele care ne conectează

Preferatele mele de la UNTOLD One: de la artiști până la momentele care ne conectează

Fiecare ediție UNTOLD vine la pachet cu momente frumoase, zeci de mii de pași și o energie greu de descris dacă nu ești acolo. Așa cum fac am făcut pentru fiecare ediție, am ales să strâng câteva dintre momentele mele preferate cu artiștii și momentele care au făcut ca această ediție să fie memorabilă pentru mine.

Muzica, legătura cu publicul și magia din spatele scenei

Pentru mine, un festival nu se rezumă doar la un line-up bifat pe o listă, dar este foarte important pentru luarea deciziei de a participa (asta dacă nu cumva chiar lucrez acolo în festival și merg indiferent de artiști).

Întotdeauna am fost fascinată de conexiunea autentică dintre un artist și comunitatea sa, dintre festival și brandurile partenere care ajută festivalul să creeze o atmosferă unică.

Să vezi de aproape câtă dăruire există în spatele fiecărui moment pregătit (fie că vorbim de artiști sau de momente de brand), cum se transmite energia dinspre scenă către public și înapoi, îți oferă de fiecare dată acel sentiment inconfundabil de piele de găină.

Prin intermediul imaginilor surprinse și postate pe Instagram, am încercat să surprind exact acele cadre autentice: momente de conexiune pură, când artistul coboară privirea spre public sau îmbrățișează energia zecilor de mii de oameni care cântă fiecare vers la unison. Branduri care sponsorizează festivalul și care vin în festival cu activări care ne impresionează și pe care le ținem minte, pentru că ne-au plăcut.

De ce ne întoarcem mereu la festivaluri?

Trăim într-o lume hiperconectată digital, în care urmărim zilnic zeci sau chiar sute de postări în Social Media, însă experiențele reale rămân de neînlocuit, așa cum a rezultat chiar din noul studiu despre evenimente derulat de Starcom România. Să asculți live muzica care ți-a definit anumite etape din viață, să împărtășești acel moment cu prietenii sau chiar cu străinii din mulțime, să interacționezi cu brandurile preferate la zonele de activare, toate astea au o putere extraordinară pentru noi ca oameni.

Deși cel puțin la ediția aceasta de UNTOLD nu am observat nimic wow sau ieșit din comun la activările de brand, am simțit că ediția din acest an a fost mai mult cu focus pe live acts.

De la starea de festival la experiențe live memorabile: show-urile care au redefinit festivalul, în ordine aleatorie:

Sting

  • O reîntâlnire emoționantă cu legendarul artist, amintindu-mi de primele mele experiențe de voluntariat în organizarea concertului său din București din 2013. Emoția pură generată de piesele clasice precum Englishman In New York, Shape Of My Heart sau Fragile, unde vocea lui inconfundabilă și prezența scenică reușesc să unească generații întregi într-un moment festiv unic. Să mai menționez că are 74 de ani și cântă impecabil still? 🙂

Martin Garrix

  • Mi-a plăcut mult să-l văd din nou live: este unul dintre cei mai influenți DJ din muzica electronică mondială (a ieșit de 5 ori locul 1 în DJ Mag Top 100), iar seturile lui de pe main stage sunt veritabile spectacole vizuale și sonore. Piesele lui transformă arena în energie pură, acompaniată de artificii și show-uri de lasere perfect sincronizate.

Zara Larsson

  • M-a impresionat plăcut, mai ales acum după rebrandingul care i-a adus notorietatea globală: a fost unul dintre cele mai așteptate debuturi pe scena principală din România. Cu o carieră clădită pe hituri globale, Zara aduce pe scenă un mix de energie pop modernă, coregrafie, voce live impecabilă și o atitudine vibrantă care electrizează publicul.
    Iar aici și un showcase foarte bine realizat despre cum a ajuns Zara Larsson de la un alt artist de muzică pop, la un star global.

Lewis Capaldi

  • Că tot vorbeam de voce impecabilă, Lewis este unul dintre cei mai autentici și iubiți songwriting-eri ai generației actuale, cunoscut nu doar pentru vocea sa inconfundabilă, ci și pentru umorul autoironic și vulnerabilitatea pe care o aduce de fiecare dată pe scenă. Piese precum Someone You Loved sau Before You Go creează o conexiune instantanee și profundă cu publicul, transformând un spațiu imens de festival într-un cadru intim, așa cum s-a întâmplat și la UNTOLD.

Flo Rida

  • O apariție memorabilă orientată spre entertainment pur și comunicare directă cu fanii. Fiecare piesă este un imn de petrecere recunoscut de milioane de oameni (Low, Good Feeling, Whistle), iar show-urile lui sunt efectiv definiția interacții: de la fani aduși pe scenă, până la plimbările lui printre fani prin mulțime.

Sebastian Ingrosso

  • Membru Swedish House Mafia, unul dintre cele mai iconice proiecte de muzică electronică, el a adus pe scenă nostalgia sound-ului house suedez, dar și o energie modernă. Seturile lui, ca cel de la UNTOLD sunt construite pe build-up-uri epice, momente în care participă publicul + o atmosferă intensă care conectează fanii EDM de toate vârstele.

The Chainsmokers

  • M-am bucurat tare că i-am revăzut și pe ei, fiind pionieri ai unui stil care îmbină perfect EDM-ul comercial cu sound-urile pop moderne, duo-ul american format din Andrew Taggart și Alex Pall reușește de fiecare dată să transforme arena într-o petrecere. Vibe-ul creat de ei a fost genul acela de spectacol unde cânți fiecare vers la unison cu zeci de mii de oameni, amintindu-ți de momentele fără griji și de libertatea nopților lungi de vară.

Padre Guilherme

  • Preotul catolic din Portugalia devenit senzație globală după setul său memorabil de la World Youth Day, ce redefinește modul în care muzica electronică poate aduce oamenii împreună. Seturile sale combină ritmuri techno hipnotice cu mesaje de pace, comuniune și speranță. Este dovada vie că muzica este un limbaj universal de conexiune și o experiență cu totul aparte, care îți amintește că bucuria de a fi împreună nu are bariere.

M-am mai distrat tare și la: Mestiza, Emo Reunion, Grasu XXL și Puya, printre alți artiști cool. Ah! Și l-am revăzut pe Gramatik, primul artist pe care l-am văzut live în 2015, la prima ediție UNTOLD.

De la tendințe globale în marketing la experiențe live: cum conectăm datele, brandurile și emoția

Lumea digitală și de comunicare se mișcă într-un ritm incredibil. De la an la an, rapoartele ne arată cifre impresionante, însă valoarea reală din spatele acestor date constă întotdeauna în modul în care ele se traduc în viața reală: în comunități, în experiențe IRL (In Real Life) și în conectare autentică.

Gând de final

Marketingul, tehnologia și cifrele reprezintă doar jumătate din poveste. Cealaltă jumătate (și cea mai importantă) este alcătuită din modul în care alegem să ne conectăm, din poveștile pe care le spunem și din amintirile pe care le construim, fie că suntem pe o scenă, într-o galerie de artă sau în mijlocul unei comunități online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *