LIVIA IUȘANDigital & Music Enthusiast

Probabil cea mai faină activare de brand de la UNTOLD 2023

La fel ca în cazul ediției din acest an a festivalului Neversea, REGINA MARIA a fost unul dintre brandurile partenere ale festivalului UNTOLD, lucru care a însemnat și o activare de la fața locului în perioada desfășurării UNTOLD, mai exact între 3-6 august în Cluj-Napoca.

În fiecare an, toate brandurile partenere pregătesc împreună cu organizatorii festivalului activări deosebite și țin neapărat să menționez asta, pentru că activările, așa cum de multe ori organizatorii au menționat asta public, trebuie să fie potrivite cu tema festivalului. Nu vei vedea niciodată un stand din acela banal, prin intermediul căruia brandul x vrea să-și vândă produsul/produsele/serviciile. 🙂

Am avut și anul acesta timp să mă plimb prin festival, mai exact să urmăresc activările pe care brandurile le-au pregătit pentru festivalierii prezenți, fie doar pentru o singură zi, fie pentru toată perioada festivalului, activări care ne întâmpinau încă de la intrarea în festival, în Parcul Central unde s-au desfășurat majoritatea activărilor. Am fost atentă însă și la principalul partener, Kaufland, dar și la partenerii „premium”, printre care se numără și Banca Transilvania, Coca-Cola, Kozel și Winston/5 Minute de Libertate și momentele lor special pregătite tot pentru festivalieri.

Pe lângă echipa bună pe care Kaufland o face cu UNTOLD, de ani buni deja, vreau neapărat să vorbesc despre activarea brandului REGINA MARIA de la festival:

În cadrul UNTOLD, REGINA MARIA a deschis primul Punct de prim ajutor emoțional, pentru prima dată într-un festival de muzică din România (poze de pe pagina lor de Facebook (cu sursă foto aici), c-au ieșit tare frumos, mai fain decât ce am eu în telefon :)) ):

Iar asta n-a fost tot!

În cadrul Punctul de ajutor emoțional, oricine putea beneficia de o discuție de 15-20 de minute cu unul dintre psihoterapeuții REGINA MARIA și, totodată, putea face quiz-uri prin care putea câștiga vouchere de reduceri la terapie și kinetoterapie, dar și vouchere pentru testarea nivelului de Vitamina D din corp.

Au avut și multe tricouri și tote bags faine, realizate în colaborare cu Tombabe, pe care cei prezenți (inclusiv eu) le-am putut primi dacă treceam pe la zona special dedicată @in.terapie:

Vestea faină?

Datorită numărului mare de mesaje pe care l-au primit, REGINA MARIA alături de #ÎnTerapie și Tombabe au decis ca între 1 septembrie și 1 octombrie să pună în vânzare pentru oricine dorește cele mai votate 2 tricouri #ÎnTerapie, serie ce a fost disponibilă la festival.

Pe contul de Instagram, brandul REGINA MARIA a menționat:

La finalul acestei luni, ne angajăm să transformăm numărul de tricouri în număr de ședințe de terapie oferite gratuit tinerilor cu vârste între 16 și 24 de ani, tineri pe care i-am întâlnit și la festivalurile unde am fost prezenți și despre care știm, alături de psihoterapeuții noștri, cât de multă nevoie au de sprijin în această perioadă a vieții.

Înscrierea la terapie va fi gratuită și va putea fi făcută începând cu 1 octombrie printr-un formular online de către orice persoană aflată în intervalul de vârstă anunțat, cu mențiunea că pentru persoanele sub 18 ani este nevoie de acordul părinților pentru a urma un proces terapeutic.

Cele două tricouri se pot precomanda de pe site-ul Tombabe, de AICI.

Well done, REGINA MARIA, #InTerapie și Tombabe, well done! Abia aștept să văd ce activare pregătiți pentru anul viitor la UNTOLD!