Cum a fost la UNTOLD Festival 2021 (varianta video)

Când îți trebuie o săptămână să te refaci după UNTOLD, înseamnă că te-ai suuuper distrat: UNTOLD Festival 2021 s-a ținut la doi ani distanță de ediția anterioară, din cauza pandemiei, iar asta a făcut să-mi fie și mai dor să mă întorc la festival!
Au fost patru zile magice petrecute în Cluj-Napoca, pe care le-am trăit din plin alături de artiști pe care i-am simțit ca pe niște prieteni care au venit să ne pună muzică nouă, zecile de mii de oameni prezenți zilnic la festival, dar și alături de oameni foarte mișto, care au făcut ca în ediția asta să mă distrez cel mai tare!
Fiind septembrie și fiind mult mai frig în oraș decât eram eu obișnuită în serile de august când se ținea în mod normal UNTOLD, am răcit zdravăn (am făcut și test de COVID-19 după ce m-am întors acasă însă, din fericire a ieșit negativ – am făcut și vaccinul în prima parte a anului).
Ca pentru ediția din 2018 a festivalului Sziget, o să am amintiri video și de la ediția din 2021 a UNTOLD, datorită lui Pandutzu: a făcut vlog în primele trei zile, în ultima fiind la festivalul Saga, care a avut loc în aceleași zile, dar la București.
Până vine și articolul scris despre toată povestea asta, să trecem la partea video!
UNTOLD Festival 2021, ziua 1:
UNTOLD Festival 2021, ziua 2:
UNTOLD Festival, ziua 3:
…
Ți-a plăcut articolul?
Nu uita să-i dai share ca să afle și prietenii tăi!