Cu şi despre NSIS Error
Cu toţii ne enervăm când vedem că ceva nu merge, aşa-i?
Ei bine, acum câteva zile am avut de-a face cu eroarea numită NSIS, eroare cu care nu veţi avea de-a face niciodată dacă aveţi calculatorul setat în limba engleză. De ce spun asta? Vi s-a întâmplat vreodată să vreţi să instalaţi un program şi să apară această eroare? Motivul pentru care vă apare este acela că folder-ul în care aveţi programul care urmează să fie instalat este… cu diacritice! 🙂
Tot ceea ce trebuie să faceţi pentru remedierea problemei este ori să mutaţi programul într-un alt folder (fără diacritice), ori să redenumiţi folder-ul respectiv.
Deşi nu prea scriu pe blog despre astfel de lucruri, m-am gândit însă să postez despre această eroare, asta pentru că am avut de-a face cu ea. Sper să vă fi fost de folos!