LIVIA IUȘANDigital & Music Enthusiast

HeyDay Music Festival, locul în care generații întregi și-au dat întâlnire pentru a asculta muzică bună

„Pentru un artist e cel mai frumos lucru să aibă feedback”. Așa și-a terminat solistul trupei Masterpiece tributul adus trupei Metallica la HeyDay, în ultima zi de desfășurare a festivalului. Și feedback-ul nu a întârziat să apară pe tot parcursul evenimentului, indiferent de trupa/artistul care a urcat pe scenă.

HeyDay 1

Am ajuns duminică la HeyDay Music Festival, cel mai mare festival internațional de trupe tribute, pentru a-i asculta pe J’Adele (Adele Tribute), Masterpiece (Metallica Tribute), David Boakes (Michael Jackson Tribute), When Violin Meets Guitar, Speak Floyd (Pink Floyd Tribute), dar și pe The Vipers (Queen Tribute).

Și mi-a plăcut mult de tot. Nu s-a simțit presiunea aia de la un festival normal, de a ocupa un anumit loc pentru a vedea artistul concertând. A fost o atmosferă foarte degajată, un rol important avându-l chiar locația, una foarte bine aleasă: Parcul Izvor. În cazul în care voiai să-ți concentrezi atenția pe piesele care erau cântate, puteai să stai liniștit în față și, la fel de bine, puteai să stai puțin mai în spate, pe iarbă și să te relaxezi cu o bere și cu prietenii alături.

HeyDay 4

Nu e nimic mai frumos decât să faci oamenii fericiți… prin muzică. De la puști de doar câțiva ani, la adevărați fani, care au crescut alături de trupele respective, cu toții fredonau piesele artiștilor și trupelor care au făcut istorie de-a lungul timpului și a căror muzică nu va muri niciodată. Printre momentele artiștilor difuzate pe ecranele gigant din incinta festivalului, erau inserate scurte cadre cu oamenii prezenți la festival. Erau surprinși de camere exact așa cum erau: fericiți, fredonând sau dansând. Și îți transmiteau și ție din energia lor, una tare molipsitoare.

Generații întregi îmbrăcate în tricourile trupelor cărora li se făcea tribut, dădeau mâna în semn de respect, ca și cum le transmiteau valorile pentru a fi păstrate mai departe de cei mici.

HeyDay 2

Trupele au fost la înălțime. Piesele sunau atât de bine, iar ele erau atât de implicate, încât parcă simțeai că au venit chiar Metallica, Pink Floyd și Queen să cânte, nu asculți artiști care le aduc un tribut idolilor lor…

Dacă aș descrie HeyDay Music Festival în câteva cuvinte, aș spune că e unul de nota 10, plin de emoție (mi-am adus aminte, nostalgic, de liceu și de concertul Roger Waters), în cadrul căruia te simțeai ca acasă, pentru că era o atmosferă foarte relaxată. Parcă erai la o petrecere cu prietenii apropiați, unde vă aduceați aminte de cele mai frumoase concerte la care ați fost.
Prima ediție s-a desfășurat în weekend-ul care tocmai a trecut și, sper din tot sufletul, să continue mult și bine. HeyDay mi-a demonstrat încă o dată cât de mult îmi place muzica și de asemenea că nu pot trăi fără ea. 🙂

Și da, muzica bună nu are un termen de expirare, pentru că, atunci când vorbim despre ea, nu există decât două limite: muzică bună și proastă. Este doar cea care-ți place, mai mult sau mai puțin și, de asemenea, cea pe care o eviți pentru că nu-i pe placul tău.

HeyDay 3

 

Ți-a plăcut articolul?
Nu uita să-i dai share ca să afle și prietenii tăi!

Tags: , , , , ,