Personalul CFR, în câteva cuvinte
Fac destul de des drumul Ploieşti – Bucureşti (şi retur) cu trenul, din mai multe motive: timpul în care ajungi la destinaţie (tren vs. microbuz) este cam acelaşi, însă ceea ce face diferenţa este preţul. Fiind elev, am reducere la unele mijloace de transport, cum ar fi şi trenul.
Totul ok până acum, însă când vine vorba de personalul de la CFR, lucrurile nu mai sunt aşa… extraordinare!
Ei sunt genul ăla de oameni plictisiţi de locul de muncă, speră să se termine ziua cât mai repede, să ajungă acasă şi să-şi vadă de treburile casnice. Cel puţin aşa mi-au dat mie de înţeles în majoritatea cazurilor în care a trebuit să interacţionăm.
Acum câteva zile, am ajuns la gară cu vreo două minute înainte ca trenul să plece de pe peron. M-am dus la casa de bilete, însă din ~ cele şapte aflate una lângă alta, decât vreo două erau deschise (aşa e mai mereu, by the way). Cozile erau mari, aşa că m-am îndreptat spre o casă ce-i drept închisă, dar la care se afla o doamnă. I-am spus să vreau un bilet şi că nu mai e mult până ce trenul meu va pleca. Mi-a făcut semn cu ceva gram de silă să mă duc la casele deschise. Astfel, a trebuit să stau la coadă şi desigur, să plec cu un alt tren decât cel stabilit.
Ultima dată am reuşit să ajung în gară cu vreo douăzeci de minute înainte, asta pentru a evita alte neplăceri. Am nimerit o casă de bilete cu o coadă relativ scurtă (erau vreo 5 persoane înaintea mea). Mai era vreo jumătate de oră până la terminarea programului, însă doamna respectivă începea să devină irascibilă. În plus, după ce s-a uitat la coada pe care trebuia „să o servească” cu bilete, a zis clar şi răspicat: domnişoara este ultima (se referea la mine)!
După ce mi-am luat biletul, a venit un domn. Răspicat, aceasta i-a arătat afişul pe care scria „Închis!”, însoţit de cuvintele ei, nu tocmai încurajatoare.
Şi lista ar putea continua. Oare aşa ar trebui să se comporte nişte angajaţi care lucrează cu publicul? Categoric nu! Până se vor schimba lucrurile însă, va mai dura ceva.