Sting din nou în România, pentru a patra oară
Muzica nu ţine cont de vârstă. Acest lucru mi-a fost din nou dovedit prin concertul de aseară de la Romexpo, susţinut de nimeni altul decât de solistul trupei The Police, Sting. De la adolescenţi la oameni trecuţi deja de prima tinereţe, toţi aveau acelaşi larg zâmbet la sosirea artistului pe scenă, zâmbet ce nu a încetat să dispară nici după terminarea recitalului.
Muzica bună este aceea pe care atunci când o asculţi, o faci cu tot sufletul, pielea devenindu-ţi inevitabil, de găină. Cam asta a fost şi starea pe care am avut-o, feedback-ul oferit în timpul concertului. Faptul că este iubit de publicul român nu este un lucru nou, ba dimpotrivă: Sting a salutat publicul cu „Bună seara, Bucureşti!”, i-a întrebat pe cei prezenţi „Ce faceţi?”, iar drept mulţumire pentru aplauzele interminabile de la finalul pieselor, acesta răsplătea iubirea trimisă de public printr-un simplu dar magic „Mulţumesc!”.
Prima piesă a fost „If I ever lose my faith in you”, urmată de alte piese cunoscute precum „Every Little Thing She Does is Magic”, „Englishman in New York”, „Fields of Gold”, „Shape of My Heart”, „Desert Rose” sau „Fragile”, fanii având parte de nu mai puţin de trei bis-uri.
Şi pentru că nimic nu este întâmplător, deşi Sting vorbeşte despre ploaie în multe din piesele sale, în timpul concertului nu s-a întâmplat asta, însă imediat după ce s-a terminat, o ploaie torenţială a căzut peste Bucureşti, parcă trezindu-ne din frenezia pe care o aveam cu toţii când am plecat spre case.
Acesta a fost totodată şi ultimul concert din cadrul „Back To Bass Tour 2013”, în luna septembrie a acestui an urmând să apară albumul „The Last Ship”.
Aşa cum spunea şi Andra Zaharia, mulțumim, Sting! You reminded us, again, how fragile we are.