LIVIA IUȘAN.ROUn blog cu atitudine feminină | Muzică şi PR

YouTube Music – noul serviciu de streaming creat de YouTube

Azi se lansează oficial YouTube Music, noul serviciu de streaming al YouTube, motiv pentru care am vrut neapărat scriu la cald despre asta.

În cei 2 ani și jumătate, cât am fost la Zonga, am învățat multe lucruri despre streaming, iar acum ascult, în mare parte, de pe serviciile de streaming. În prezent sunt activă pe 4, cele pe care-mi și pun playlistul și, mai mult ca sigur, o să testez și YouTube Music, din motive pe care le-am dezvoltat în acest articol.

Imediat după ce-am aflat de lansare, mi-am zis, ușor amuzată, că-i încă un serviciu de streaming dedicat muzicii, dar imediat după am început să citesc mai multe despre. În scurt timp mi-am dat seama că serviciul ăsta aduce exact ce toate celelalte servicii nu pot momentan: conținut care se află doar pe YouTube. Asta din cauza restricțiilor legate de drepturile de autor, care nu pot face acum conținutul disponibil și pe celelate platforme (cel mai bun exemplu sunt mixtape-urile, care sunt forte cerute de către useri, chiar și-n România).

Ăsta este și unul dintre punctele forte menționate pe blog, pe care mizează YouTube: YouTube Music is a new music streaming service made for music: official songs, albums, thousands of playlists and artist radio plus YouTube’s tremendous catalog of remixes, live performances, covers and music videos that you can’t find anywhere else – all simply organized and personalized. For the first time, all the ways music moves you can be found in one place.

Pe lângă playlisturi, care sunt esențiale pentru un serviciu de streaming, YouTube Music mai oferă și melodii și albume oficiale, posturi de radio dedicate artiștilor, toate astea pe lângă videoclipurile deja existente pe YouTube.

Al doilea cel mai important lucru pe care-l aduce YouTube Music, după părerea mea, este butonul de search: YouTube Music search works even if fans don’t know exactly what they’re looking for … we’ll find it if they describe it (try “that hipster song with the whistling”) or give us some lyrics (try “I make money moves”).”. Asta în condițiile în care, pe celelalte servicii de streaming, dacă nu cauți exact Cardi B – Bodak Yellow, n-o să găsești piesa care are versul „I make money moves”. 🙂

Cea mai mare curiozitate pe care o am este legată de recomandările pe care le face serviciul, zona asta fiind punctul forte pe care-l are Spotify, plus că nici Apple Music nu stă foarte departe de recomandările bune și foarte bune pe care le face pentru fiecare utilizator în parte.

YouTube Music nu este disponibil momentan în România și nici nu se știe o dată oficială (cei din Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelandă și Mexic sunt primii care-l pot testa), însă prețul pe care-l cere YouTube pentru acest serviciu este unul corect, același ca al concurenței, în cele mai multe țări: 10 dolari pe lună.

Cam așa arată YouTube Music pe Android:

Deja toți giganții din tehnologie au intrat pe piața serviciilor de streaming și și-au lansat fiecare câte un serviciu (vezi Apple, Google și Amazon), iar momentan, bătălia cea mare se dă pe a aduna câți mai mulți plătitori de abonamente.

Bob Lefsetz are o părere foarte bună despre serviciu, dar, sinceră să fiu, nu cred că YouTube Music o să întreacă Spotify, care are peste 75 de milioane de subscriberi sau Apple Music care tocmai a trecut de 50 de milioane, dar are mari șanse să intre în top 5, dacă nu chiar în top 3, ținând cont că deja pe YouTube se ascultă mai multă muzică decât pe toate serviciile de streaming la un loc.

Surse foto: Twitter.com/youtubemusic și Youtube.googleblog.com.

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *