AAAAA! Dacă și tu ai început să fredonezi piesa „Black and Yellow” imediat după ce ai citit că „Wiz Khalifa vine în România”, atunci putem fi prieteni. Pe bune! 🙂
SAGA Festival tocmai a anunțat o serie nouă de artiști pentru ediția din acest an a festivalului, iar printre ei este și Wiz Khalifa, care vine pentru prima dată în România cu ocazia festivalului. Și sunt tare-tare happy!

Pe Wiz am început să-l ascult în 2011, anul în care și-a lansat albumul „Rolling Papers”, pe care și în prezent îl consider drept cel mai bun și cel mai reprezentativ pentru toată discografia lui de până acum. „Black Yellow” a fost totodată și primul single de pe album.
Au urmat multe piese și albume de studio. Dar nu am cum să nu-mi amintesc de anul 2015 când a urmat lansarea soundtrack-ului pentru Fast & Furious 7, unde Wiz are „See You Again” cu Charlie Puth. În prezent este una dintre cele mai vizualizate clipuri de pe YouTube, cu peste 5 miliarde.
E de neratat la SAGA, mai ales că vine acum, în 2023 abia pentru prima dată. 😀 Biletele sunt disponibile aici. See you theeeeere!

Lasă un răspuns