LIVIA IUȘANDigital & Music Enthusiast

Robbie Williams în România sau cum nu există respect faţă de plătitorii de bilete

Am citit zeci de articole ieri şi azi pe tema concertului lui Robbie Williams din Piaţa Constinuţiei şi ţin să menţionez câteva lucruri:

Primul se referă la organizatori.
O parte din marile evenimente din ultimii 20 de ani îi aparţin lui Marcel Avram, care colaborează cu D&D East Entertainment, cum ar fi cele cu Michael jackson, AC/DC, Bon Jovi, Limp Bizkit, Leonard Cohen şi mulţi alţii. Omul ştie cum să vândă un show, fiind cel mai mare promoter pe care România l-a văzut până în prezent.
Din păcate însă, se pare că nu înţelege cât de important este respectul faţă de plătitorii de bilete, fără de care nu poţi să ai un eveniment, oricât de bun eşti.

Al doilea se referă la problemele care ţin de catering şi transport.
Când ştii că ai vândut o mulţime de bilete şi că vin peste 60,000 (!!!) de spectatori, trebuie să facilitezi confortul acestora, mai ales pe o zi caniculară.
30,000 lei i-ar fi costat pe organizatori o oră în plus de circulaţie a Metrorexului, dar care însă s-au mulţumit cu alte înjurături din partea publicului; Metrorex nu are nicio vină în toată treaba asta, pentru că precum industria muzicală, şi metroul este un business şi trebuie să facă bani).

Ursus, aka singurul brand care a fost implicat în eveniment şi care a reacţionat (D&D în schimb a şters evenimentul de pe Facebook pentru că, de ce să-ţi ceri scuze când poţi să ştergi toate comentariile răutăcioase?):
„În cadrul spectacolului de excepţie din 17 iulie, Robbie Williams a adunat peste 65.000 de spectatori, marcând astfel unul dintre cele mai mari evenimente muzicale susţinute în ultimii ani în România.
Însă numărul foarte mare de spectatori a generat probleme logistice deosebite organizatorilor.
În acest context, ca sponsor şi furnizor de bere al acestui eveniment, ţinem să ne cerem scuze faţă de toţi cei care nu au reușit să îşi cumpere bere sau care au petrecut foarte mult timp aşteptând la coadă.
Reprezentanţii URSUS au făcut tot posibilul pentru a asigura o bună desfăşurare a activităţii în limitele impuse de organizator. Numărul şi amplasarea punctelor de servire, cât şi modalitatea de plată au fost stabilite de către organizatorul evenimentului, nu de brandul URSUS.
Cu toate eforturile noastre, este clar însă că o mare parte din cei prezenţi la concert au avut parte de o experienţă neplăcută legată de brandul URSUS. Din acest motiv, am decis să le oferim tuturor celor care au fost din orice motiv nemultumiţi de experienţa de organizare a concertului, un bax de URSUS Premium cadou (6 doze de 0,5L).
Cu ajutorul sugestiilor şi sesizărilor primite, URSUS îşi va revizui standardele legate de participarea la astfel de evenimente. Astfel, sperăm să evităm neplăcerile clienţilor noştri în viitor.
Vă mulţumim că aţi luat parte la cel mai mare concert al anului alături de URSUS!”

Al treilea se referă la show.
Din fericire, în cadrul evenimentelor de o asemenea anvergură, artistul vine cu echipa proprie. Dacă daţi la finalul celei de-a doua părţi filmate, veţi putea vedea câţi oameni fac parte din acest turneu. Directorul muzical, managerul de producţie, managerul de scenă, coordonatorul de producţie şi agentul de turism sunt doar câţiva dintre oamenii care au făcut din primul concert al lui Robbie un eveniment memorabil:

Al patrulea, ultimul, se referă la nesimţire.
Cea pe care o au organizatorii, care probabil se vor trezi la realitate când vor avea prea mulţi bani, dar imagine pozitivă deloc şi vor fi trataţi fără pic de respect din partea publicului. Va fi prea târziu însă…

Pe de altă parte…
România a arătat că este pregătită pentru a primi artişti mari în cadrul turneelor. Poate însă până la următorul eveniment vom învăţa din greşeli şi vom înţelege puterea cuvântului respect.

Sursă foto

 

Ți-a plăcut articolul?
Nu uita să-i dai share ca să afle și prietenii tăi!

Tags: , , , , , , , , , ,