LIVIA IUȘANDigital & Music Enthusiast

Gala Naţională a Voluntarilor: ultimele zile de votare

voluntariat

Gala Naţională a Voluntarilor este evenimentul în cadrul căruia sunt premiaţi cei mai buni voluntari dar şi cele mai bune proiecte de voluntariat ale anului. Această competiție este organizată de Federaţia VOLUM, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului şi al Ministerului Muncii.

În timpul liceului am descoperit şi eu ce înseamnă să fii voluntar, cum îi poţi ajuta pe cei din jurul tău fără să aştepţi altceva decât multe, multe zâmbete. Un proiect din cadrul căruia am făcut parte (2012-2013) a fost Sigur.Info, despre care, citez:
Programul Sigur.Info face parte dintr-un program transnațional implementat în 30 de țări, care își propune promovarea utilizării sigure a Internetului și a noilor tehnologii online. În Romania au participat 1300 voluntari având diferite roluri. Aceștia au participat la stabilirea strategiei de dezvoltare a proiectului în plan local, unii dintre au avut ocazia să coordoneze echipe de voluntari, au susținut cursuri de formare Sigur.info, au derulat campanii outdoor folosind metode creative, au organizat evenimente. Printre succesele proiectului se numără și implicarea a a 100 voluntari în adaptarea proiectului Sigur.info la nevoile copiilor hipoacuzici şi cu deficienţe de auz.

Am vorbit alături de colegii de la Sigur.Info Ploieşti despre siguranţa pe internet, i-am învăţat pe cei mici ce înseamnă internetul iar pe cei puţin mai mari despre pericolele ce-i pândesc navigând online. Am cunoscut o mulţime de oameni faini, am învăţat lucruri interesante şi nu în ultimul rând, mi-am petrecut ore/zile într-un ambient plăcut. A trebuit să renunţ, din păcate, asta pentru că urmează să dau Bacalaureatul, apoi admiterea, nu în cele din urmă şi mutarea în Bucureşti şi poate şi primul meu job.

Dar să nu mai lungim vorba: Sigur.Info este finalist în cadrul Galei Naţionale a Voluntariatului (momentan au peste 300 de voturi).
Eu deja i-am votat, lucru pe care vă invit să-l faceţi şi voi aici. Până pe 6 decembrie mai puteţi vota online.

Gala are 4 categorii şi 22 de secţiuni, printre care: voluntarul anului în domeniul social, voluntarul anului în domeniul tineret, voluntarul anului din domeniul corporativ, proiectul de voluntariat al anului în domeniul artă și cultură, proiectul de voluntariat al anului în domeniul sănătate, coordonatorul de voluntari al anului (multă baftă, Georgiana Roşculeţ! :D) dar şi centrul de voluntariat al anului.

Ce părere aveţi despre această Gală? Aţi votat?

Tags: ,