Album: Macklemore & Ryan Lewis – The Heist (top 3, personal)
Macklemore (pe numele său Ben Haggerty) şi Ryan Lewis sunt doi tineri artişti, despre care o să vă spun astăzi mai multe. Ei au lansat în luna octombrie (pe 9 mai precis) a anului trecut albumul lor de debut, numit „The Heist„, asta după ce au colaborat şi la alte piese mai vechi, neincluse pe acest material.
1. Thrift Shop feat. Wanz
Piesa asta am ascultat-o acum aproximativ două luni, pe un post de radio din străinătate, ce difuza muzică rap. Mi-a plăcut încă de la prima audiţie, fapt pentru care am continuat să caut piese semnate de cei doi artişti.
A fost scrisă de ambii, fiind înregistrată de Ryan Lewis şi Brooklyn Grinnell.
La scurt timp piesa a ajuns nr. 1 în U.S. Billboard Hot 100 chart, vânzându-se în mai mult de 2,2 milioane de copii (am rămas uimită să o aud şi pe câteva post-uri de radio de la noi :)) ).
Videoclipul piesei a trecut de curând de 120.000.000 de vizualizări, şi îl aveţi şi voi mai jos:
2. Can’t Hold Us feat. Ray Dalton
Piesa asta îmi dă de fiecare dată când o ascult un vibe pozitiv, fapt pentru care am ales ca ea să fie pe locul 2 în topul meu.
A fost scrisă de Macklemore şi produsă de Ryan Lewis, şi pentru că încă nu are un videoclip, mai jos vă propun să urmărim interpretarea live a piesei, în cadrul emisiunii lui David Letterman:
3. Jimmy Iovine
Este o piesă cu un vibe mai puternic, scrisă de Macklemore şi Ab-Soul, produsă, mixată ş înregistrată de Ryan Lewis şi masterizată la Sterling Sound. Vă las mai jos cu ea. Enjoy!
La final, vă invit şi pe voi să ascultaţi întregul album (conţine 18 track-uri) şi de ce nu, să reveniţi cu un comentariu cu propriul top 3. Ce spuneţi? 🙂