Din Paris, fara dragoste
Ieri, rromii au ajuns (din păcate pentru ei..) înapoi în România, după ce francezii i-au trimis din nou acasă, şi le-au dat şi ceva bani, respectiv câteva sute de euro pentru fiecare familie.
Aceştia nu au venit oricum, ci cu valizele pline după ei.
Vă daţi şi voi seama cât de fericiţie erau ei c-au ajuns acasă de Sărbători, şi vă daţi seama (2) că se vor întoarce din nou la Paris..
Acum stau şi mă gândesc la viitorul meu, şi la al celor de vârsta mea.
Când ne vom duce (unii din noi) în alte ţări (şi aici nu mă refer doar la Franţa), şi când ne întreabă cei de acolo care vor să ne angajeze „De unde sunteţi?” ce-o să zicem?
Dacă răspunsul va fi România, cred că-i posibil să rămânem fără job.. dar, oare vom recunoaşte sau nu?
Întrebarea-i urătoarea: Oare se vor schimba aceste lucrurile vreodată? Oare am să pot spune cu mândrie în suflet şi fără să-mi fie teamă să recunosc prin alte ţări că.. sunt româncă?!
P.S: Mai jos aveţi piesa lui Spike, şi anume „Banii„, piesa cu care m-am trezit (nu ştiu dacă intenţionat sau doar voit) în această dimineaţă, şi care zic eu, merge perfect cu acest post.