LIVIA IUȘAN.ROUn blog cu atitudine feminină | Muzică şi PR

Prima mea apariţie la TV



21 septembrie
, aşa numita zi în care am fost prezentă în cadrul emisiunii “Generaţia lui John“, difuzată pe Prahova TV, despre care v-am spus în post-ul anterior.

Din start vă anunţ că această experienţă a fost una inedită pentru mine, asta pentru că până în momentul de faţă nu s-a ivit nici o altă oportunitate de a apărea în faţa micilor ecrane, fapt pentru care ţin să-i mulţumesc (din nou) lui John pentru invitaţie şi pentru simplul fapt că ziua de ieri va rămâne întipărită pentru mult timp în a mea minte! 🙂

Cu inima cât un purice, am pornit spre sediul postului TV, acolo unde urma să aibe loc filmările. Emoţiile au fost tot timpul cu mine, astfel că am avut câteva mici blocări, dacă pot să le spun aşa, rezultatul fiind cel pe care l-aţi putut urmări ieri. Pentru a viziona înregistrarea, vă anunţ că acest lucru poate fi făcut intrând aici, urmând selectarea de mai jos a datei 21-09-2012 din cadrul emisiunii “Generaţia lui John“, cea de-a zecea de sus în jos.

În concluzie, aceasta face parte din acele experienţe pe care le-aş mai repeta pe viitor. Vă aştept cu nerăbdare părerile, criticile (constructive, dacă se poate), tot ceea ce sper fiind ca pe viitor să nu-mi mai dea târcoale emoţiile… ;))

P.S. Mulţumesc Liviu Roşca pentru minunata poză!

Tags: , ,

4 comments

  • […] postării mi-a sugerat-o John, asta în urma apariţiei de ieri din cadrul emisiunii sale. Am luat-o ca pe o provocare, în speranţa că voi avea ecou şi un pact […]

  • Epic !

  • […] Acum câteva zile buna mea prietenă Livia cu care am în comun multe lucruri (nu doar prenumele) a apărut la o emisiune de pe postul local din Prahova, şi anume Prahova TV. Prestaţia Liviei a fost mai mult decât decentă ţinând cont că a fost prima ei apariţie la un post de televiziune şi că avea multe emoţii înainte să intre în emisie. Am urmărit emisiunea cu drag mai mult la rugăminţile Liviei (mi-a zis că ma bate dacă nu mă uit), iar eu de frica ei m-am uitat. Aveţi părerea ei despre apariţie aici. […]

  • […] trecut ceva timp de la prima mea apariţie pe ecranele televizoarelor, însă Ştefania Ionescu, coordonatoarea proiectului Sigur.Info […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *