Emblema industriei muzicale româneşti: cantitatea
Ieri am fost la evenimentul ICEEfest, organizat de Think Digital, unde s-a discutat (şi) despre industria muzicală. Panelul despre care vă spun astăzi s-a numit „The War On Views, Share, Likes. What about the money?” şi a fost moderat de Florin Grozea.
Speakerii au fost din diverite zone ale industriei şi nu numai. Au fost Dan Popi (CEO-ul Cat Music), Marius Moga (artist / owner @ DeMoga Music), Zmenta şi Ionuţ Bodonea (vloggeri), dar şi Julia Karr (Google).
Unul dintre punctele atinse a fost despre product placementul din videoclipurile româneşti care este, de fapt, cam inexistent.
Dan Popi a subliniat faptul că brandurile nu sunt interesate de o astfel de publicitate, iar dacă sunt, aleg doar unii artişti (nu contează piesele, ci popularitatea).
Acum haideţi să analizăm problema din ambele părţi. Industria muzicală românească are încă multe lipsuri şi este în urmă în ceea ce priveşte product placementul (cel mai relevant exemplu din ultimul timp la nivel internaţional este Beats by Dre, care apare în multe clipuri, de la diferiţi artişti precum Taylor Swift care, are singurul disc de platină din 2014, Nicki Minaj etc.).
La noi exemple recente sunt Grasu XXL, dar şi INNA şi Alexandra Stan, ale căror videoclipuri, „Blanadeurs” şi „We wanna„, încep cu… Lenovo.
Toţi trei sunt artişti cu un public fidel şi foarte bine definit. Lenovo a făcut o mişcare bună în sensul ăsta, pentru că au ştiut cui de adresează.
Dacă ne întoarcem la restul industiei, mare parte (dacă nu cam toate) dintre piesele care ies sub egida Cat Music şi Roton sunt la fel (Universal a început să semneze din ce în ce mai mulţi artişti din diferite genuri muzicale, lucru care nu poate decât să mă bucure).
Artistul este, mai mult sau mai puţin, un no name. Toate piesele trebuie să fie catchy, ca să prindă pe radio şi să umple artistul de like-uri pe Facebook şi, eventual, să-i aducă un număr de concerte.
Normal că brandul alege efectiv artistul şi nu piesele lui, din moment ce nu se mai face diferenţa între cine şi ce cântă. Şi aici mă opresc: creativitatea este importantă (fie că e vorba de content sau de imagine pur şi simplu). Tu ca artist trebuie să te diferenţiezi!
Sunt multe de persoane cu voci bune, dar care nu ies în faţă. Fie pentru că nu-şi forţează limitele, fie pentru motivul în care casele de discuri vor să facă exclusiv bani (ceea ce se cam şi întâmplă), iar artistul este pe locul doi.
De asemenea s-a vorbit şi despre paginile artiştilor de pe Facebook, conturile de pe YouTube etc. În ceea ce priveşte România, situaţia e „sub control”: în mare parte videoclipurile artiştilor apar doar pe canalele Cat Music şi Roton de pe YouTube, care limitează creativitatea, în condiţiile în care se promovează numai piesele / remixuri / teaserele video / videoclipurile (interesant ar fi să vezi filmări cu o zi din viaţa artistului, în studio, să vezi diverse exclusivităţi de la şedinţe foto / filmări de videoclipuri şi tot aşa).
De cealaltă parte a panelului s-au aflat Zmenta şi Ionuţ Bodonea, vloggeri, care spre exemplu nu au condiţii impuse prin contracte, care şi-au creat comunităţi mari relativ repede, plus că vin cu idei creative la fiecare nou vlog, iar brandurile au început să-i contacteze pentru campanii (Zmenta vorbea despre campania cu eMAG).
Industria muzicală românească se uniformizează din ce în ce mai mult, în goana după bani, unde artiştilor li se impun reguli, iar creativitatea este limitată.
Mi-ar plăcea să văd din ce în ce mai multe conferinţe cu şi despre muzică, iar din păcate timpul a fost scurt pentru panelul de ieri de la ICEEfest, dar mă bucur că am văzut oameni din diferite zone ale industriei muzicale, iar discuţiile au fost constructive.
Ți-a plăcut articolul?
Nu uita să-i dai share ca să afle și prietenii tăi!