LIVIA IUȘANDigital & Music Enthusiast

Viitorul le aparţine brandurilor indie, iar timpul este mai important decât banii – Media & Marketing la Zilele Biz

IMG296

Ieri am postat detalii despre ziua de CRS de la Zilele Biz, iar astăzi am vrut să fac un rezumat a tot ceea ce s-a întâmplat ieri, la ziua de Media & Marketing.
Spun „am vrut” pentru că articolul numai rezumat nu e. S-au spus multe lucruri interesante, lucruri pe care le aveţi mai jos. Enjoy şi vă aştept părerile! 😀

* Radu Atanasiu, Adjunct Lecturer, Maastricht School of Management Romania
Pe lângă Şcoala de Management, el mai predă critical thinking şi pe iversity.org. M-am bucurat, însă nu doar pentru reuşita sa, ci şi pentru faptul că iversity a fost printre primele site-uri pe care am găsit cursuri online.
Ne-a vorbit despre creativitate, despre emisfera dreaptă (dominantă la persoanele creative şi intuitive) şi emisfera stângă (dominantă la persoanele raţionale şi obiective), despre fallacy, care este un viciu de argumentare întâlnit des: eşti forţat să răspunzi cu da sau nu la o întrebare, asta în contextul în care ar fi mai multe de spus. Despre diversiune, vinovăţia prin asociere, apel la falsa autoritate etc.

Critical Thinking

* Aneta Bogdan, FCIM Chartered Marketer, Managing Partner, Brandient & Cristian Kit Paul, Creative Director, Founding Partner, Brandient
Aneta, de 13 ani în domeniu, consideră că în secolul 21, design-ul poate să facă mult mai mult decât comunicarea, CSR-ul etc.
De asemenea, tot ce ne înconjoară este design.

Cei doi consideră că este greu să lansezi ceva unic, însă că design-ul este campania şi că putem reinventa branding-ul prin design.
Viitorul le aparţine brandurilor indie. N-o să mai fie vorba despre manageri de vânzări, ci despre antreprenori şi social media. Viitorul nostru depinde de capabilitatea brandurilor de a ne dispune.
Small is the new cool.
Printre clienţii Brandient se numără: eMag, Domo, TVR, Qford, Federatia Romana de Rugby, Metropotam etc.

* Mircea Pascu, Managing Director, Geometry Global
F*** creativity! Totul este personal. Fă ce-ţi place.
Creativitatea este o consecinţă naturală.

* Rodney Collins, PHD EMEA Regional Director, Truth Central McCann World Group
Timpul:
– este inamicul nostru
– este o sursă mai importantă decât banii

Time and silence are the most luxorious things today. – Tom Ford

* Ioan Simu, Director General, Mercury Research
Spune despre cantitatea reclamei că aduce diferenţe mari.
Ne-a adus un studiu proaspăt. Impactul canalelor media (după investirea a 1 milion de euro în fiecare mediu):
TV: 3.5 – Radio: 2.8 – Print: 5.3

Cât despre online… este foarte complicat, nu are impact în vânzări.
Fără celelalte medii, online-ul nu rezistă. El nu poate decât să aducă un plus şi nu poate fi utilizat într-un mod clasic, dar există efecte.
Bugetele din TV, radio şi print îl acompaniază pe cel din online (nu pot fi unele fără altele).
Concluziile prezentării lui: telecomul este cel care susţine majoritatea pieţei, iar presa este un mediu subutilizat.

* Alexandru Printz, Chief Commercial Officer, Shoppy Global
Ne-a prezentat aplicaţia Shoppy (aplicaţie românească cu ajutorul căreia îţi poţi promova brandurile preferate).
Chiar dacă înainte de prezentarea lui online-ul nu a fost prezentat prea favorabil, el a ţinut să precizeze faptul că decizia de cumpărare se ia în urma research-ului (respectiv a recenziilor din online).

Online = canal de marketare = reclamă personală, recomandare a unui prieten.

* Mugur Pătraşcu, Managing Partner, iLeo
Ne-a vorbit despre tendinţele în digital.
Cei din comunicare sunt cei mai aproape de trenduri.
Dacă prin 2005-2006 digitalului era în dubii în România, acum digitalul a murit. Mugur consideră că ne întoarcem la comunicare.

Trebuie să urmărim oamenii şi nu mediile. Oamenii urăsc brandurile, ei nu sunt interesaţi de comunicarea de brand, însă au interes cultural.
Consumers don’t interact in media silos.
Communication is Fluid, Communication Is Pop Culture.
Social media = microcomunicaţii, nu Facebook. 🙂

* Anca Nuţă, Head of Identity & Communication, UniCredit Ţiriac Bank România
Oamenii cumpără poveşti şi nu produse şi, au din ce în ce mai puţini lideri (mai mulţi în social media).
Brandurile trebuie să fie empatice.

* Andreea Leonte, Senior PR Consultant, McCann PR
Consideră că brandurile ar trebui să schimbe focusul, de la salvarea jurnalismului la salvarea societăţii.
We aware:
– don’t be obsessed with delivery sistems;
– don’t ignore context;
– be relevant.
Content is king but distribution is queen. Conţinutul este la fel de valoros precum oamenii care-l produc.

* Sergiu Floroaia, Stand-up comedian
A venit cu câteva sfaturi pentru branduri, asta printre glume atent selectate. 🙂
– trebuie să-ţi testezi materialul;
– încearcă să nu plictiseşti;
– încearcă să observi oamenii din jurul tău;
– încearcă să fii sincer;
– încearcă să fii rapid;
– ascultă-ţi audienţa.

* Costin Bogdan, Copywriter, McCann
Ne-a dat câteva exemple de marketing de continut, venite din partea unui creativ: Beats by Dre, contul Flickr al Casei Albe.
Nu ai cum să faci conţinut de calitate dacă nu ai intrigă.
Hater = brand delivers
.

* Uli Reese, President / Founding Partner iV2 GmbH
Compozitor. Ne-a vorbit despre audio branding. De exemplu, vocea lui Micheal Jackson este însăşi audio branding.
Sound-ul contează.
Multe branduri se comportă precum nişte adolescenţi datorită faptului că nu au un sound care să le caracterizeze.
You need to own your identification.

* Lacrămioara Loghin, Managing Director, EXACT C&C
Ne-a spus despre adolescenţi şi adolescenţă.
Adolescenţa este perioada în care creşte stima de sine, iar ceea ce spun alţii despre ei este foarte important.
Concluzia amuzantă a prezentării a fost că, în ziua de astăzi adolescenţii sunt un Google pe două picioare. :))

* Mihnea Gheorghiu, Group Creative Director, Publicis
Future proof = relevanţă = ceva uman. Ce nu e uman, nu place la toată lumea.

Write to please just one person. If you open the window and make love to the world, so to speak, your story will get pneumonia. – Kurt Vonnegut
Concluzia prezentării lui a fost că ne chinuim să ajungem in viitor, dar pierdem prezentul.

* Sorin Psatta, Integrated Communication Director, Graffiti BBDO
Chiar dacă la început a declarat că sursa lui de stres este Matei Psatta, la final s-a lăudat cu ultima apariţie a fiului său pe IQads. 🙂

Nu uitaţi:
Haters

Un eveniment foarte bine organizat. Felicitările şi mulţumirile merg către Revista Biz. 🙂

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,