Îmi e ruşine!
Când vine vorba de lucrurile care ne înconjoară, fie ele de orice materie, există două categorii de persoane: Cele care văd nu numai partea frumoasă a lucrurilor, ci şi pe aia tristă (ca să nu-i spun urâtă, deşi ar merita…), dar şi cea de-a doua categorie, şi anume cei care văd doar prima parte, cea frumoasă, ignorând-o pe cealaltă, sau poate doar facându-se că nu o văd, deşi ei o văd. Eu fac parte din prima categorie, de aceea de cele mai multe ori… îmi este ruşine.
Nu îmi este ruşine de ruşinea mea, ci de ruşinea pe care unii din jurul meu ar trebui să o aibe, însă care lipseşte cu desăvârşire…
La începutul acestei luni, în Prahova a părut un nou blog, la iniţiativa lui Ionuț Urzeală, „şomer cu veleităţi de viitor angajat într-o companie de succes, care să nu-l facă să se simtă prost de fiecare dată când se trezeşte dimineaţa pentru o nouă zi de muncă”, după cum bine se autocaracterizează, numele blogului fiind unul destul de sugestiv:
Îmi e ruşine.
Despre acest nou blog am numai cuvinte de laudă, şi respect faţă de posesor, pentru că a avut curajul unei astfel de iniţiative: s-a ridicat în picioare şi acum spune clar şi răspicat despre părţile „negre” ale Ploieştiului, pe care nici autorităţile şi nici unii locuitori (cei despre care vă spuneam la început, aceia care fac parte din cea de-a doua categorie) se pare că nu prea le văd…
Şi mie îmi e ruşine!
Îmi e ruşine de reputaţia României care a cam fost târâtă pe jos în ultimii ani, fie prin politicienii (care după părerea mea sunt toţi la fel, pentru că toţi promit şi nu fac nimic, sau dacă fac ceva, fac în ultimele 2 săptămâni ale mandatelor, gen o asfaltare şi altele de acest fel), fie de rromii răspândiţi prin toată lumea, care altceva nu ştiu să facă decât să cerşească…
Îmi e ruşine de starea în care este România la momentul de faţă: margini de oraşe (şi nu numai) pline de gunoaie, drumuri proaste şi pline de gropi, peste care autorităţile şi cei responsabili de aceste aspecte trec fără nepăsare, de nivelul ridicat în care se fură în ţara asta (au ajuns bicicletele să fie furate din scările blocurilor, de exemplu), enumerarea mea putând să continue mult şi bine.
Rămân însă la ultimul aspect, gândindu-mă la cum era să fie şi în România case fără garduri (aşa cum au alte ţări civilizate), asta pentru că tot vrem o ţară ca afară… Oare cum era? Se fura TOT? Eu cu o mare amărăciune în suflet, spun că da.
Mă opresc aici, deşi ar fi multe de spus.
Dacă şi vouă vă este ruşine ca şi mie de aceste aspecte, haideţi să ridicăm o mână şi să ne spunem ofurile, poate cineva ne va auzi până la urmă… Haideţi să nu mai fim atât de nepăsători, şi să ne fie ruşine de nepăsarea altora!