LIVIA IUȘANDigital & Music Enthusiast

Studiul în străinătate: lux sau necesitate?

Fiind la liceu, este şi normal să mă gândesc la viitor, la lucrurile care mă aşteaptă, la facultate..

Este foarte importantă facultatea! De aceea, trebuie să-ţi alegi una la care să mergi cu plăcere, şi în urma căreia să te angajezi unde-ţi place ţie, să mergi la job cu drag, gen! 😀
Chiar dacă mai am timp să mă gândesc, zic eu că e mai bine s-o fac încă de pe acum, şi nu să o las pe ultima sută de metri! 🙂

Faptul că verişoara mea studiază în străinătate, mă face să mă gândesc şi mai mult la viitor, şi la facultatea pe care o voi alege, dacă ea va fi din România, sau nu..

Evident, de fiecare dată când mai ajunge prin ţară o întreb cum e acolo, cum este sistemul, diferenţele faţă de România..
Odată cu Riuf, respectiv evenimentul educaţional din România si Estul Europei, care a ajuns la ediţia cu numărul 10, şi in care vor fi prezente peste 100 de instituţii educaţionale pentru a vorbi cu viitorii studenţi români, am zis să scriu şi eu câteva rânduri.
Targul International de Universitati RIUF facilitează contactul universităţilor cu cei care sunt interesaţi de continuarea studiilor atât în România, cât şi în străinătate.

Acest eveniment va avea loc:
– 17-18 martie în Bucureşti, la Sala Palatului
– 20 martie în Timişoara, la CRAFT
– 22 martie în Iaşi, la Hotel Unirea

Pentru a mă lămuri mai bine şi pentru a vă oferi şi vouă câteva informaţii, am rugat-o pe verişoara mea, Silvia Gebac, dar şi pe doi prieteni de-ai ei, respectiv Luciana Blaha si Iosif Matyas, studenţi la University of Worcester din Marea Britanie, să-mi spună câteva cuvinte despre sistemul academic, viata socială şi cea muncitorească:

Sistemul academic

• In Marea Britanie, se pune accentul pe studiu individual. La ore si seminarii primesti informatiile de baza, idei si sugestii de la profesori pt studiu aprofundat.
• Deasemenea, ai perioade organizate in care poti sa vorbesti cu profesorii despre curs, proiecte si lucrari pe care le ai de predate.
• Cursurile sunt foarte flexibile in privinta structurii si continutului, opiniile studentilor sunt cerute frecvent si respectate pana la efectuare a eventualelor schimbari
• (cel putin la facultatea mea) Totul e electronic, exista mediul de invatare virtual unde gasesti toate informatiile despre curs, carti si jurnale online (o foarte mare baza de date, cele mai noi informatii) pe care le folosesti pt studio
• Organizatii si “societati” studentesti cu orice si despre orice; sporturi (majorete/baschet/fotbal/netball/echitatie….etc etc); arte (film productie/teatru/teatru si dans..etc etc)
• Grupari de organizare de la reprezentantii studentilor(de la o anumita specializare), la reprezentanta institutului, la reprezentarea facultatii la conferinte nationale ale studentilor
• Multe oprtunitati de dezvoltare profesionala: internship-uri (stagiat?) cu firme renumite (exemplu Bosch)
• Practica din cadrul programei scolare
• Posibilitate de exchange in alte tari (pt un an sau un semestru, in Olanda de exemplu)

Viaţa socială
• Sunt organizate petreceri si festivitati in cadrul universitatii, atat informale (in club de exp) cat si formale (cine etc.)
• Excursii prin tara, atat pentru studentii nativi cat si pentru student internationali
• Posibilitatea de a organiza evenimente ( “I am Unique” un eveniment de moda caritabil, pentru strangerea de fonduri pentru copii cu viata limitata [eu am organizat anul asta, cu alti studenti])
• Oferte pentru studenti la cluburi si puburi

Viaţa muncitorească
• Existenta locurilor de munca la care beneficiezi de training, la care experienta nu este neaparat necesara, atat prin oras cat si oferite prin universitate
• Din nou, posibilitatea angajarii dupa absolvire (depinzand de profil, bineinteles)
• Programul de studiu este in genere flexibil care ar permite posibilitatea angajarii part-time ( 20 de ore/saptamana) in timpul cursurilor, si full-time in vacante

Aşadar, revenind la titlu, studiul în străinătate nu este un lux, ci mai mult o necesitate, asta dacă vrei un viitor mai bun, şi desigur, un job mai bine plătit.

Tu te-ai gândit la viitorul tău? Unde vei studia? Dacă nu ştii ce să răspunzi la aceste întrebări, eu zic să dai o fugă până la acest târg internaţional de universităţi, şi anume Riuf.
Nu uitaţi că puteţi participa la workshopuri si seminarii, înscriindu-vă pe site.

Tags: , ,