Livia Iuşan.roUn blog cu atitudine feminină | Muzică şi PR

Tu ce ai face cu banii de chirie pe un an dacă i-ai putea redirecționa?

N-am fost niciodată prea încântată de perioada liceului, iar asta pentru că eu eram oricum prinsă cu lucrurile care-mi plăceau: muzica și blogul. În perioada aia am început să mă dezvolt pe plan personal și profesional, să conștientizez ce vreau să fac. Abia acum însă, în facultate, pot să spun că am început să mă maturizez.

Și e important să faci ceva ce-ți place, să studiezi ce-ți place. Oricât de multe lucruri negative se aud despe FJSC, zău că nu voiam să intru altundeva (mereu îmi vin în cap zilele de la admitere, când m-am înscris doar aici, iar asta pentru că nu voiam să cred că nu intru)! Am intrat și-mi place, chiar dacă am momente în care mă enervez tare. 🙂

În perioada facultății cred că e cel mai bun prilej să te angajezi, mai ales că ai nevoie de bani pentru traiul zilnic, pentru abonamentele lunare de transport, pentru chirie (fie că-i la apartament sau la cămin).
Poate părea așa, un mit, treaba cu banii pentru studenți, mai ales că văd des tot felul de programe (fie ele de voluntariat sau internship-uri) neplătite, repet, neplătite, pentru studenți. Și e trist să vezi că lucrezi gratuit pentru diferite entități, iar tu nu ai bani să ieși cu prietenii la o cafea, măcar o dată pe săptămână (am tot zis că scriu un astfel de articol, mai detaliat, și sper să-l public cât mai curând posibil).

Trecând peste voluntariate și internship-uri, azi vreau să vă zic câteva cuvinte despre noua campanie lansată de AFI Palace Cotroceni și AFI Palace Ploiești pentru, atenție, studenți (happy happy, joy joy). 😀

Ideea e simplă, dar în același timp genială: 10 studenți care urmează cursurile la zi din cadrul facultăților din București vor uita de grija chiriei pe un an cu AFI Palace Cotroceni, plus încă alți 3 studenți din Ploiești, prin AFI Palace Ploiești, premiile constând în plata chiriei pe un an universitar.

AFI Palace Cotroceni oferă, de asemenea, tuturor celor înscriși în campanie un card cu 20% reducere la restaurantele partenere din food court, pe toată perioada studenției.
De reținut este și faptul că această campania se va desfășura în intervalul 9 octombrie – 1 noiembrie 2015, perioadă în care studenții se vor putea înscrie în aplicația disponibilă pe site-ul AFI Palace Cotroceni, precum și pe pagina de Facebook, platformele unde găsiți și regulamentul oficial al concursului.

În urma înscrierii, studenții vor primi un cod unic pe care trebuie să îl prezinte în perioada 26 octombrie-1 noiembrie 2015 în centrul comercial, la biroul de informații localizat la intrarea FAR.

AFI Palace Ploiesti

Campania este desfășurată în paralel și de AFI Palace Ploiești, care oferă plata chiriei pentru un an universitar pentru 3 studenți. Studenții se vor putea înscrie în aplicația disponibilă pe site, precum și pe pagina de Facebook (în intervalul 9 octombrie – 31 octombrie 2015), platformele pe care găsiți și regulamentul oficial al concursului.

În urma înscrierii, studenții vor primi, de asemenea, un cod unic pe care trebuie să îl prezinte în perioada campaniei în centrul comercial.

Curiozitatea mea vine acum, la final: tu ce ai face cu banii de chirie pe un an dacă i-ai putea redirecționa? 😀

Eu sigur i-aș da pe concerte, mai ales că vara sunt și o mulțime de festivaluri mari în Europa și sigur ar fi o vară memorabilă! Acestea fiind spuse, spor la înscriere și multă inspirație!

Sursă foto: www.payolee.com

Tags: , , , , ,

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *