Livia Iuşan.roUn blog cu atitudine feminină | Muzică şi PR

Problema râurilor de munte din România. Cum putem ajuta?

Printre multele probleme ale României se află şi cea a râurilor de munte, din păcate.
În prezent peste 500 de microhidrocentrale se află în stadiu de funcţionare sau construire, peste un sfert dintre ele fiind în arii protejate sau în apropierea lor.
De menţionat este faptul că microhidrocentralele produc efecte negative majore asupra ecosistemelor acvatice dar şi asupra serviciilor pe care le furnizează şi pun în pericol habitatul uman.

WWF Romania a lansat pe data de 14 noiembrie o campanie de semnare de petiţii pentru salvarea acestor râurilor. Ei solicită:
– desemnarea unor zone de excludere pentru construcţia MHC;
– suspendarea procesului de autorizare şi construcţie de noi microhidrocentrale, prin emiterea unui Ordin de ministru;
– modificarea legislaţiei referitoare la avizarea, construcția și functionarea MHC.

Ce înseamnă asta?
Respectivele microhidrocentrale sunt construite în prezent fără să se ţină seama de criterii ecologice, economice şi sociale, acceptate din punct de vedere ştiinţific.
Microhidrocentralele nu produc emisii de carbon, dar afectează în mod serios ecosistemele râurilor şi produc efecte ce nu mai pot fi recuperate nici prin ample măsuri compensatorii. Afectaţi vor fi peştii şi vidrele ce trăiesc în apele respective şi întreg ecosistemul (în comparaţie cu hidrocentralele, microhidrocentralele au efecte dăunătoare asupra mediului natural acvatic de 5 până la 8 ori mai mari).
Această campania nu îşi propune să interzică microhidrocentralele, ci doar să oprească construcţia lor şi să facă presiuni pentru aplicarea legilor deja existente.

Petiţia (semnată şi de mine) prin care putem salva râurile este disponibilă aici (a trecut deja de 7000 de semnături strânse) şi vă invit să o semnaţi, asta după ce sunteţi suficient de informaţi. 🙂 Aici aveţi toate detaliile, iar aici găsiţi pagina WWF de pe Facebook. Împreună putem face lucrurile să meargă!

WWF

Tags: , , ,

2 comments

  • Nu înțeleg de ce nu se construiesc mai multe parcuri de eoliene și panouri solare. Înafară de zgomot la cele eoliene nu văd dezavantaje. La mine în zonă sunt 8 eoliene și câțiva km3 de panouri solare și eolienele se învârt 75% din timp. În rest nu poluează cu nimic, nu distrug nici un ecosistem.

    *Îmi place desenul cu vidrele, reusit. 😀

  • Campania de exterminare a raurilor prin microhidrocentrale e cea mai sinistra aberatie dezvoltata de politrucii romani. E char mai grava decat tentativa de la Rosia Montana, pentru ca deja budozerele mutileaza natura, afecteaza toti muntii tarii si au si tupeul sa ne oblige pe toti, prin facturile de energie electrica, sa platim “certificate verzi” mafiotilor care ne distrug natura. Fiecare roman amarat trebuie sa stranga cureaua si sa dea bani imbuibatilor care au acoliti la “autoritatile de mediu”. Aceste autoritati sunt lupul paznic la oi si, daca incerci sa le contesiti deciziile ilegale, nu doar ca nu vor sa auda de aplicarea legii dar te trezesti si cu amenintari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *