LIVIA IUȘAN.ROUn blog cu atitudine feminină | Muzică şi PR

„Gypsy Rock (Change Or Die)” – albumul de care avea nevoie muzica românească

2016 a fost un an tare ciudat pentru mine, asta pentru că mi-a luat mulți artiști pe care-i apreciez (chiar astăzi pe George Michael… 🙁 ), dar mi-a și oferit spre ascultare multe albume foarte bune.

Unul dintre cele pe care le-am ascultat cu drag este „Gypsy Rock (Change Or Die)” semnat Damian & Brothers, care aniversează 10 ani de la formarea trupei și care a fost înregistrat în studiourile HaHaHa Production. S-a lansat pe 11 noiembrie și cam de atunci am în draft articolul ăsta. Noroc cu Dan Fințescu, care tocmai l-a postat pe al lui și mi-a dat avânt să mă întorc la al meu și să-l forțez spre a fi publicat.

gypsy-rock
Artwork: Robert OBERT

Am urmărit toate interviurile pe care le-a dat Damian Drăghici toamna trecută. În urma discuțiilor purtate, printre cele despre perioadele grele prin care a trecut, cele despre drumul spre Berklee College of Music și perioada nebună care s-a numit Damian & Brothers, a spus că urmează un album pe care vor fi prezenți mulți artiști români. I-a enumerat pe cei prezenți pe albumul ce avea să se numească „Gypsy Rock”, dar nici prin cap nu-mi trecea că va suna așa!

Ca să vă faceți o idee, începem cu tracklist-ul (via GetMusic.ro):

1. Șaraiman feat. Dan Bittman & DOC
2. Araclema feat. Lora
3. Hopai Diri Da feat. Feli
4. Mama mea e florareasă feat. Loredana & Connect-R
5. Lume, lume feat. Andra & Cabron
6. Dă mamă cu biciu-n mine feat. Stefan Banica
7. În stație la Lizeanu feat. Smiley
8. Mă dusei să trec la Olt feat. Cristina Bălan
9. Mona feat. Delia
10. Damigeană / Uite-așa aș vrea să mor feat. Cornel Ilie (Vunk)
11. La Chilia-n port feat. Zdob si Zdub
12. Constantine, Constantine feat. Sergiu Ferat & Grasu XXL
13. Johnny / Sanie cu zurgălai feat. Alina Eremia
14. Cine-a pus cârciuma-n drum feat. Delia, Omu’ iubit & Dorian
15. Ursărie maximă feat. Sore, Giulia, Sergiu Ferat, Jazzy Jo & Vlad Popescu
16. Pănă când nu te iubeam feat. Blue Noise

Vreau să-i felicit pe Damian și pe ceilalți din trupă, pentru că, după părerea mea, nu oricine poate aduce la un loc atâtea voci bune și nu oricine poate combina cu succes atâtea genuri muzicale! Vreau, de asemenea, să vă spun despre producția albumului, care este demențială. Aud combinații la care nu m-aș fi gândit vreodată (în timp ce citiți, dați drumul la album și ascultați fiecare piesă în parte, chiar dacă ați făcut-o deja 🙂 ).

Materialul începe cu piesa „Șaraiman”, interpretată în varianta originală de către Romica Puceanu, acum însă fiind în varianta lui Dan Bittman și a lui DOC. Are influențe rock și hip-hop, genurile ultimilor doi artiști menționați. Tot în toamnă am auzit-o și pe Lora, care pe album cântă-n țigănește, cum spunea că a stat să învețe versurile și nu i-a fost deloc ușor.

„Gypsy Rock” continuă cu Feli, care mi-a demonstrat încă o dată că are o voce minunată. Mi face pielea de găină de fiecare dată când ascult „Hopai diri da”! Connect-R… oh! El urmează pe material, alături de Loredana. Surpriza vine din partea lui (de aici și exclamația de mai devreme 😛 ), care demonstrează, încă o dată, că prima iubire nu se uită niciodată (în cazul de față hip-hop-ul). Și Andra a primit o piesă care o pune în valoare. Mi-ar plăcea s-o aud mai des pe piese care să facă asta…

Și Ștefan Bănică are o interpretare genială pe piesa „Dă mamă cu biciu-n mine”! Parcă-l și văd când o cântă live… Următoarea piesă este „În stație la Lizeanu” și este în colaborare cu Smiley. A intrat deja pe radio-uri și beneficiază și de un videoclip în regia lui Spike. Mi-au mai rămas în cap și Sergiu Ferat cu Grasu XXL, pentru „Constantine, Constantine”, piesa cu numărul 12. Aș putea s-o ascult ore în șir, iar asta datorită strofei lui Grasu.

De obicei, când inviți un artist să cânte pe piesa ta, trebuie să se cam plieze pe ce cânți tu. Aici e fix invers: vorbim despre piese care au scris istorie, reinterpretate în stilul fiecărui artist prezent. Pe material aud artiști maturi, cărora nu le-a fost teamă (așa cum le este în general) de reacțiile publicului, au făcut ce-au simțit, iar rezultatul vorbește de la sine.

Dacă la început i-am felicitat pe Damian & Brothers, acum o să-i felicit pe cei de la HaHaHa Production, pe cei de la Universal Music România (este cel de-al doilea album al lui Damian lansat alături de ei, după “The American Dream”), dar și pe fiecare artist în parte. Cu toții au acceptat să facă parte din nebunia asta de proiect, care o să rămână-n istorie.

Albumul “Gypsy Rock (Change Or Die)” ne arată niște artiști buni și ne arată și că muzica românească nu are limite. Mulțumim pentru album!

Poate fi ascultat AICI / cumpărat de AICI.
Sursa foto

Tags: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *