LIVIA IUȘAN.ROUn blog cu atitudine feminină | Muzică şi PR

După 4 ediții de UNTOLD Festival…

1. Pot să spun că el este cel mai tare festival din România (și în același timp și preferatul meu), asta datorită întregii experiențe frumoase pe care o trăiești în timpul celor 4 zile pe an, a numărului mare de participanți (în 2015 au fost peste 240,000; în 2016 au fost peste 300,000, în 2017 peste 330,000, iar în 2018 peste 355,000), dar și a impresiei bune pe care mi-a lăsat-o mereu, datorită bunei organizări de care a dat dovadă.

2. Cred că nu există o locație mai bună decât Cluj-Napoca (mai ales pentru Cluj Arena, unde este scena principală) pentru a face un festival în România, cel puțin nu în acest moment. Deși se întâmplă multe lucruri pe toată perioada lui, festivalul nu duce lipsă de spațiu, iar asta se simte.

3. Mă bucur că încă mai vin artiști noi, mulți pentru prima dată în România. Anul ăsta, pentru mine, a venit la pachet cu primul concert semnat Diplo, pe care-l apreciez enorm pentru tot ceea ce face. Treaba asta se aplică și la Neversea, unde anul ăsta, de exemplu, Yellow Claw a venit pentru prima dată.

4. Încă mă distrez! Anul ăsta am dansat până la epuizare în a 3-a zi, pe muzica pusă de Dimitri Vegas & Like Mike (care au venit în fiecare an) și Steve Aoki. Și-am plecat pe la vreo 6/7 dimineața…

Am făcut poza asta la finalul show-ului lui Steve Aoki:

5. Mă bucur că lucrurile sunt gândite pentru a fi eficiente: aici vorbesc de la accesul în cadrul festivalului, până la plata cu acel card de pe brățara de festival.

6. Încă văd primele zile din august ca fiind acea perioadă din an în care merg în Cluj-Napoca pentru a mă distra și relaxa.

7. Simt că TREBUIE să merg și de acum înainte (am fost la toate edițiile de până acum).

8. Țin să-i felicit pe organizatori pentru faptul că mereu găsesc motivația de a face din fiecare ediție în parte una din ce în ce mai bună, asta pentru toți cei implicați.

La cât mai multe ediții, domnilor! 🙂

Ah, să nu uit! Așa a arătat scena principală în acest an:

Tags: , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *