LIVIA IUȘAN.ROMusic Streaming + Music Business

Despre mine

Credit foto: Ruxandra Scripcariu

Eu sunt Livia Iuşan, posesoarea acestui blog (pe care l-am deschis în primăvara lui 2011, pe când aveam 16 ani, din dorinţa de a-mi împărtăşi ideile și pasiunile).

Lucrez de peste 6 ani în industria muzicală din România.

Mai exact:

Din luna mai (2018) lucrez la agenția digitală Hit Yourself Consulting, fondată de Florin Grozea, unde creez conținut pentru blogul agenției, plus mă ocup de social media.

Timp de un an (iulie 2018 – iulie 2019) am făcut parte din echipa ROTON Music (una dintre primele și în continuare cele mai mari case de discuri din România), unde m-am ocup de tot ce înseamna streamingul audio (aka principala modalitate de a asculta muzică la nivel internațional și în 2018 și în care cred enorm – zonă pe care am început s-o exploatez încă de acum câțiva ani, mai exact din perioada în care eram la Zonga).

La finalul lunii februarie (2018) mi-am lansat propriul playlist, numit „Livia’s Best New Music”, pe serviciile de streaming, mai exact pe (în ordine alfabetică): Apple Music | Deezer | Spotify | Zonga. Din mai multe motive, în prezent îl mai actualizez doar pe Spotify, unde vă invit să-l urmăriți! 🙂 Despre lansare am scris AICI.

Am făcut parte din echipa Zonga (aka din echipa primului și singurului serviciu românesc de streaming audio plătit) din luna septembrie a anului 2015 până în luna martie a anului 2018, ca PR & Artist Relations Manager. Sunt, în continuare, unul dintre puținii oameni care a avut un astfel de job, în zona de streaming audio, din țară.

De pe 18 aprilie 2011 scriu pe acest blog, iar de-a lungul timpului m-am ocupat și de partea de PR pentru site-ul Suburban Magazine (aprilie 2014 – august 2015), dar am fost și editor pentru BlackSheepSound (iulie 2011 – septembrie 2012).

Educație și formare profesională:

Studiez „Brand Management și Comunicare Corporatistă” în cadrul Facultății de Comunicare din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București (perioada: 2018-2020).

Am studiat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din cadrul Universității din Bucureşti, specializarea fiind Comunicare şi relaţii publice (din 2014 până în 2017).

Pe plan muzical:

– am făcut și fac cursuri online de music business şi digital;
– am participat la primul curs de music business din România, numit Industria Muzicală Explicată (organizat de Star Management), despre care am scris articole AICI (în anul 2015);
– am participat la cursul Marketing Online pentru Muzicienii Independenți (și echipele lor), organizat tot de Star Management (în anul 2016);
– printre interviurile pe care le-am luat, se numără cele cu:

– Dj CellBlock (RO) / Karie (RO);
– Nane (RO) / Coely (Belgia);
– Rakaa Iriscience (Dilated Peoples, U.S.);
– Bogdan Nicolai (RO) / Days of Confusion (RO);
– Florin Grozea (RO) / Anca Lupeş (RO) / Delia (RO);
Cristi Minculescu (RO) / MarkOne1 (RO);
Mihail (RO) / Dj Undoo (RO)
Șatra BENZ (RO) / Connect-R (RO)
Lora (RO) / Nicole Cherry (RO)
David Todoran (RO) / Dorian Popa și What’s UP (RO)
AMI (RO) / Zhao (RO)
Anda Dimitriu (RO) / Raluka (RO)
Mihail (RO) / R.A.C.L.A. (prima parte; a doua parte) (RO)
DJ Rebel (Belgia) / Helen (RO)
DJ Hefe & Răzvan Albu din trupa Coma (RO) / Zombie THC (RO)
Nane (RO) / Ligia Hojda (RO)
Mircea Eremia (RO) / Dan Byron (RO)
Simon Buret (AaRON, FR) / Sebastien (Germania)
NOSFE (RO) / Matteo (RO)
Damian Drăghici (RO) / MACANACHE (RO)
Jurjak (RO) / JAZZ 8 (RO)
Guess Who (RO)

Pentru nelămuriri şi/sau alte întrebări, aveţi pagina de Contact.

  • ultima dată, pagina a fost revizuită în luna septembrie a anului 2019.

31 comments

Leave a Reply to Back to blog + recomandarea muzicală a săptămânii: Rihanna – Sledgehammer | Livia Iuşan.ro Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *