LIVIA IUȘAN.ROMusic Streaming + Music Business

Tot ce trebuie să știi despre serviciile de streaming audio (Spotify, Apple Music, Deezer etc.)

Vorbesc des despre streaming-ul audio, asta pentru că am lucrat doi ani și jumătate la Zonga (primul și singurul serviciu românesc de streaming audio plătit), plus aproape încă un an de când mă ocup de streaming la Roton Music (una dintre cele mai mari case de discuri din România). Cu toate astea însă, mi-am dat seama că nu am scris până acum un articol detaliat despre acest subiect.

În loc să iau, pe rând, fiecare serviciu în parte, mi-am dat seama că ar fi mult mai util și simplu de înțeles dacă aș porni de la cele mai des întâlnite întrebări când vine vorba de cele mai mari servicii de streaming, disponibile la nivel internațional, precum Spotify, Apple Music, Deezer, Tidal, Google Music Play și nu numai.

Așadar, ce sunt serviciile de streaming?

Sunt servicii prin intermediul cărora ți se oferă acces la muzică.

Până acum, ca să asculți single-urile și albumele artiștior tăi preferați, trebuia să le cumperi muzica în varianta fizică (pe vinyl, casetă sau CD) sau să o descarci (Download). Asta însemna că tu ești deținătorul acelui vinyl/CD, acelei casete. Cumpărai, dar era al/a ta. Acum, prin intermediul serviciilor de streaming, trebuie doar să-ți faci un cont pentru a obține acces la muzica pe care până ieri o cumpărai, acces care este mult mai ieftin și care îți oferă mai mult conținut spre deosebire de variantele fizice.

Asta nu înseamnă că nu poți cumpăra în continuare un CD, un vinyl sau chiar o casetă!

În prezent, cele mai multe servicii de streaming au ajuns să aibă disponibile 50 de milioane de melodii. De asemenea, streamingul este din 2016 până în prezent, cea mai folosită metodă de a asculta muzică, la nivel internațional.

Care sunt cele mai cunoscute servicii de streaming?

Unul dintre primele servicii de acest gen și în prezent cel mai mare (având în vedere numărul de abonați) este Spotify, serviciu pornit în anul 2006, în Stockholm, Suedia, de oamenii de afaceri Daniel Ek și Martin Lorentzon. Conform celui mai nou raport publicat de Spotify, din martie 2019, în prezent serviciul are 217 milioane de useri activi lunar, dintre care 100 de milioane sunt useri care și plătesc.

Al doilea serviciu de streaming la nivel internațional este Apple Music, care a întregistrat o creștere rapidă datorită faptului că a fost lansat de către Apple și, astfel, a fost preinstalat pe multe device-uri semnate de compania americană. Din cele mai noi rapoarte, Apple Music a ajuns la un total de 56 de milioane de subscriberi.

Următoarele despre care ar trebui să știi sunt Deezer, care are 14 milioane de utilizatori, dintre care doar jumătate sunt plătitori, dar și Tidal, despre care se știe doar că a trecut de 3 milioane. Despre Google Play Music (actualul serviciu de streaming creat de Google)/YouTube Music (noul serviciu de streaming al YouTube-ului și, implicit al lui Google, despre care am scris un articol AICI), Amazon Music Unlimited (serviciul creat de Amazon) și Napster nu se știu încă cifre.

YouTube și SoundCloud sunt servicii de streaming?

Nu. YouTube oferă și muzică, dar nu este dedicat muzicii. Este de fapt cea mai mare platformă la nivel internațional prin care utilizatorii își pot încărca propriile videoclipuri și le pot urmări pe cele create de alți utilizatori.

SoundCloud pe de altă parte este despre muzică, dar n-a fost gândit ca un serviciu de streaming. La fel ca pe YouTube, utlizatorii își pot urca și aici propria muzică și o pot asculta pe a altora. Tot la fel ca pe YouTube, unde utilizatorii pot aprecia conțiutul pe care-l vizionează, pe SoundCloud îl pot asculta și reposta pe conturile lor.

Care este diferența dintre serviciile de streaming și YouTube, de exemplu?

Diferența stă în scopul pentru care au fost create. Serviciile de streaming au fost create cu scopul de a oferi acces la muzică, sub formă de fișiere audio, pe când pe YouTube poți încărca orice fel de conținut video.

Care sunt diferențele dintre Spotify, Apple Music, Deezer, Tidal etc.?

Aproape toate au deja același catalog, respectiv 50 de milioane de melodii, dar și aceleași prețuri, cel puțin în România: 20 lei. Diferențele sunt însă reprezentate de ce mai oferă fiecare serviciu în parte.

De exemplu, Spotify este foarte apreciat pentru recomandările muzicale pe care le oferă, pentru integrarea cu o mulțime de dispozitive, fie că e vorba de mobil/desktop/mașină/TV, dar și cu Waze (toate dispozitivele se găsesc AICI).

Apple Music și Tidal oferă însă mult conținut original cu artiști: interviuri, diferite evenimente și nu numai.

Apple Music are Beats 1, unde atât realizatori de radio cât și artiști precum The Weeknd, Nicki Minaj și Billie Eilish au propria emisiune. Pot fi ascultate gratuit atunci când sunt transmise live sau cu ajutorul abonamentului premium, în varianta înregistrată, on-demand.

Tidal are parteneriate cu branduri precum Mercedez-Benz prin care organizează concerte și oferă multe materiale exclusive. Câteva exemple, AICI.

Pe lângă asta, sunt unele servicii pe care le poți folosi și gratuit, iar pe altele doar premium:
– Spotify și Deezer au și versiune gratuită;
– Apple Music oferă doar 3 luni gratuite, după care trebuie să plătești pentru a continua să folosești serviciul;
– TIDAL, Google Play Music/YouTube Music, Amazon Music Unlimited și Napster oferă o lună gratuită (30 de zile), după care trebuie să plătești pentru a continua să folosești fiecare serviciu.

De ce să plătesc pentru Spotify/Apple Music/Deezer etc. dacă YouTube-ul e gratis?

În primul rând, pentru conținut. Pe streaming sunt deja valabile spre ascultare 50 de milioane de melodii. Pe YouTube nu găsești albumele artiștilor, ci doar piesele la care aceștia au scos videoclipuri.

În al doilea rând, pentru calitate. Pe streaming se aud mult mai bine melodiile. Ele nu pot fi urcate de oricine, astfel că vin la cea mai bună calitate. Ca specificație tehnică, asta înseamnă 320 kbit/s pentru cele mai multe servicii de streaming. Tidal însă oferă o calitate mai bună, respectiv 1411 kbps FLAC, dar, din acest motiv, spre deosebire de restul, serviciul este mai scump.

În al treilea rând, pentru ușurința cu care poți asculta muzică. În timp ce le folosești, poți bloca ecranul telefonului. Îți poți adăuga piesele preferate în playlisturi, poți descărca playlisturile pentru a le asculta apoi fără să consumi date.

De ce să plătesc pentru un abonament pe Spotify/Deezer când pot asculta muzică gratuit, tot pe Spotify/Deezer?

Pentru că, dacă ai o versiune free, ești limitat. Aici cele mai importante lucruri de menționat ar fi că dacă ai versiunea gratuită, poți asculta piesele întregi pe desktop, dar nu și pe telefon (și cine nu folosește deja telefonul în cea mai mare parte a zilei, când nu este la birou? 🙂 ). De asemenea, nu-ți poți descărca piesele/albumele/playlisturile preferate. Este mai mult vorba de comoditate aici…

De unde vine muzica de pe serviciile de streaming?

Toate serviciile de streaming colaborează cu cele 3 mari case de discuri globale, respectiv Universal Music Group, Sony Music Entertainment și Warner Music Group. Tot serviciile de streaming au și parteneriate cu serviciile mari de distribuție, prin care celelalte case de discuri independente, mai mici sau mai mari, își pot încărca propriile cataloage.

De ce nu găsesc pe streaming unii artiști care sunt pe YouTube/SoundCloud?

În cazul în care artistul nu este semnat la o casă de discuri și este intependent, el trebuie să-și urce muzica de unul singur. Chiar dacă deține toate drepturile asupra melodiilor lui, dacă nu dorește să le urce pe streaming și vrea doar pe YouTube/SoundCloud, asta înseamnă că n-o să fie prezent pe streaming.

Avem muzică românească pe serviciile de streaming?

Da. Pe streaming găsești muzică venită din toate colțurile lumii, inclusiv România.

 

Ți-a plăcut articolul?
Nu uita să-i dai share ca să afle și prietenii tăi!

Tags: , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *