LIVIA IUȘANDigital & Music Enthusiast

Despre perioada liceului şi ce am învăţat în aceşti ani

Mâine am festivitatea de sfârşit de liceu. Mâine voi purta pentru prima dată o robă, exact ca cele pe care le vedeam în filmele americane cu adolescenţi, de la televizor (când ieşeau ei extrem de fericiţi din impunătoarele colegii şi făceau o competiţie în genul „cine aruncă toca mai sus”).

Ultima zi de liceu. Trebuia să fie înaintea festivităţii, dar la mine va fi vineri. O să fac ultimele ore de matematică din cadrul liceului, şi într-un fel îmi pare rău. Deşi nu este materia mea de suflet, mă bucur enorm că am avut o profesoară minunată, astfel că, de la note de 7 şi 8 în generală, am luat în clasa a 9-a nota 10, în teză. O să ţin minte toată viaţa! Am fost surprinsă într-un mod extrem de plăcut.

28 mai 2014. Emoţii, plânsete mai ales din partea elevilor, profesori şi elevi adunaţi laolaltă în faţa liceului. Cam aşa o să fie mâine.
Aştept. Aştept pentru că ăsta este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase şi mai emoţionante momente din liceu. Mi-l aduc aminte perfect pe cel de anul trecut: elevii în robe de diverse culori, printre care albastre şi violet, după caz, aşa cum au hotărât la nivel de clasă.
Ei bine, eu o voi avea neagră (probabil o să pun şi câteva poze pe reţelele de socializare). Sper să nu plâng, deşi sunt sigură că o voi face.
Update: poza este aici :)).

High school

Ce am învăţat în 4 ani de liceu:
– uniforma înseamnă prestanţă;
Am purtat uniformă la liceu, pentru că asta era una din condiţii. Şi profesorii sunt foarte duri în ceea ce priveşte controlul. Mi-a prins bine. Înainte nu mă vedeam purtând cămaşă, însă acum mi se par foarte tari şi cu siguranţă voi purta şi de acum înainte, în diferite combinaţii.

– liceul înseamnă adolescenţă, schimbări, studiu şi distracţie, nu maturitate;
Niciodată, în timpul liceului (când eram mică nici nu mai vorbesc), n-am simţit nevoia banilor şi asta datorită mamei, cea mai minunată persoană din viaţa mea. Am făcut cam tot ce mi-am dorit, am mers unde am vrut, m-am dezvoltat. S-au produs în ultima perioadă (ultimii 4 ani) multe schimbări (1, 2, 3)

– învaţă mai mult ce te interesează şi mai puţin ce e obligatoriu;
Încă din generală mi-a intrat în cap că trebuie să învăţ astfel încât să intru la un liceu bun, iar apoi la o facultate pe măsură. La liceu am început să învăţ diverse principii şi totodată să mă implic în activităţi din afara şcolii.
Mi-am dat seama că facultăţile sunt aceleaşi, că la toate ai nevoie (mai mult sau mai puţin) de bani şi că orice aş urma, îmi doresc să lucrez în industria muzicală (de-asta am şi ales să fiu editor şi PR, acum).

– trebuie să ai mare încredere în tine şi să ştii ce vrei de la viitor.
Am cunoscut eleve care s-au lăsat de şcoală în clasa a 9-a, a 10-a şi chiar a 12-a, în ultima lună. Fetele s-au îndrăgostit de diverşi băieţi, pentru care se pare că învăţatul nu-i o prioritate, fie şi pentru prietenele lor. E păcat, pentru că nu ştii dacă relaţia o să ţină, iar loc de muncă nu-ţi găseşti doar cu cele 8/11 clase terminate.

Să nu mai vorbesc de prietenii! Fă-ţi prieteni, chiar şi printre profesori (o să-mi amintesc cu drag de unii profesori din liceu 🙂 ).

Am spus-o şi o repet: de departe, cel mai minunat lucru pe care l-am făcut, a fost să-mi deschid un blog.
Pe 7 iulie aflu verdictul acestor ultimi ani, respectiv rezultatul de la Bacalaureat. Mult a fost, puţin a rămas.

student life

foto 1 via
foto 2 via

Tags: , ,