LIVIA IUȘANDigital & Music Enthusiast

Limba engleză deschide oportunităţi

Mai am un an până la bacalaureat, dar şi o ultimă vacanţă de vară „cu normă întreagă”. Spun asta pentru că anul viitor, fix în aceeaşi perioadă, voi fi prinsă cu examenul decisiv pentru viitorul meu, respectiv Bacalaureat-ul.

Pe lângă concerte şi distracţie, în vara asta vreau să mă apuc şi de învăţat (1-2 ore pe zi eu zic că e ok), asta pentru a nu-mi fi dificil mai târziu, plus că la sfârşitul clasei a XII-a trebuie să pregătesc şi un atestat şi nu aş vrea să le las pe toate pe ultima sută de metri! 🙂

Uitându-mă puţin pe lista făcută pentru vara asta, îmi dau seama că o să fie una frumoasă şi plină de peripeţii. Cine mă cunoaşte ştie că iubesc muzica şi că nu aş putea trăi fără ea, astfel că încă de când am aflat că vine Nas la B’ESTFEST (asta s-a întâmplat acum câteva luni), zilele au început să fie numărate. În tot acest timp mi-am dat seama cât de norocoasă sunt pentru simplul fapt că ştiu limba engleză şi că voi putea cânta alături de artist piesele pe care le iubesc şi pe care aştept cu nerăbdare să le aud live!

Faptul că engleza este o limbă de circulaţie internaţională dar şi prima în turism, nu cred că sunt lucruri neştiute de voi până acum, ci dimpotrivă, lucruri care ar trebui să vă facă să găsiţi metode dintre cele mai bune pentru a învăţa limba, pentru ca pe viitor să nu aveţi niciun fel de problemă în conversaţia cu orice altă persoană din lume.

love english

Dacă stăm puţin să ne gândim, acum există mai multe metode (şi mai uşoare) de a învăţa engleza faţă de cele pe care le foloseau părinţii noştri. Dintre cele noi, amintim:

1. Shakespeare School, mediul potrivit în care poţi învăţa în timpul verii limba engleză, asta prin cursuri intensive de vară (ttenţie, perioada de înscriere se apropie de sfârşit) la care vă declar sincer, vreau să mă înscriu şi eu! 🙂
Ce e mai tare decât să înveţi ce-ţi place într-un mediu fain, cu oameni a căror pasiune este aceeaşi ca şi a ta: limba engleză?

2. Muzica. Dacă eşti cu muzica în căşti 24/24, îţi propun să-ţi faci un caiet pe care să scrii versurile pieselor preferate. Vei putea cânta toate piesele care-ţi bucură auzul, vei învăţa cuvinte noi şi plus de asta, te şi vei distra. 🙂

3. Cărţile. Dacă îţi place să citeşti şi ai deja formată o bază a cuvintelor în engleză, îţi recomand să-ţi cumperi câteva cărţi pentru vară, cărţi fie în domeniile care te preocupă fie recomandate de prieteni/apropiaţi, pe care să nu le citeşti cu mare dificultate. Vei învăţa în scurt timp cuvinte noi şi în acelaşi timp, îţi vei dezvolta modul de gândire.

Ce spuneţi despre acete metode de învăţare? Vi se par utile? Pe care dintre ele le-aţi folosit/le veţi folosi? Deschide limba engleză oportunităţi? 🙂

Tags: ,