LIVIA IUȘAN.ROMusic Streaming + Music Business

O zi la Brebu

Cu toţii când plecăm la drum ne uităm la prognoza meteo pe ziua respectivă, şi de ce nu, şi pe zilele ce urmează. Astfel am procedat şi eu înainte să merg #prinBrebulmeu, însă chiar dacă la ştiri vremea părea că va fi mai bună decât cea de ieri, nu a fost aşa.

Picăturile de ploaie au curs pe tot parcursul primei mele călătorii în comuna Brebu, comună aflată la aproximativ 10 km de Câmpina, în care a avut loc în acest week-end Târgul Toamnei.
Era de mult în plan vizitarea Brebului, asta la invitaţia gazdei Oana Oprescu, vizită care însă s-a finalizat abia astăzi. După mici întârzieri, am plecat în jurul orei 10:30 din Ploieşti, pe o vreme destul de urâtă, lucru care ne-a cam afectat starea de spirit, însă cu cât timpul trecea, atmosfera devenea din ce în ce mai frumoasă şi mai destinsă.

Deşi în plan erau mai multe obiective, vremea ne-a dat planurile peste cap, astfel că suntem nevoiţi să revenim la primăvară/vară, când temperaturile vor creşte, asta pentru a putea vedea împrejurimile Brebului aşa cum trebuie, asta pentru că Oana mi-a spus că localitatea chiar are ce arăta, mai ales că urmează să i se aducă îmbunătăţiri. 🙂

Per total mi-a plăcut, mai ales că zona este una pitorească, iar oamenii sunt unii foarte cumsecade! Ne-am distrat, am râs şi am degustat bunătăţi “ca la mama acasă” (gemuri şi dulceţuri genial de bune!). Vă las mai jos cu câteva poze, în limita absenţei stropilor de ploaie, care mi-au cam stricat câteva fotografii.

Au mai scris: Haotik, Ana, John Cristea şi Aditza.
Enjoy!

Tags: , , ,

8 comments

  • hehe, ca si mine vad ca si tu tot mai mult cu imprejurimile ai facut fotografii! :D Foarte reusite, btw.
    Si eu m-am simtit bine azi si sper sa mai repetam experienta!
    Ne vedem oricum pe 15 noiembrie la deschiderea Mall-ului. :P

  • […] edit: despre ziua de azi au mai scris si ei: Haotik, Livia, (ei doi au pus si poze) John Tweet Related Posts:P rimele fotografii facute cu Olympus […]

  • […] poze frumoase puteti vedea la Ana, iar povestiri despre vizita mai puteti citi la: Haotik, Livia, John, Aditza. […]

  • […] mai sus amintit, va invit sa cititi despre el la Ana Musat, Dragos Schiopu, John Cristea, Livia Iusan, Adrian Nicolae si azi (trebuiau sa intre in retrospetiva 42) Nicolae Mihalcea si Vienela […]

  • […] de cei amintiti mai sus, din grupul bloggerilor participanti mai amintesc si pe: Ana, John, Aditza, Livia. Tweet Permalink 0 Comment filed under: […]

  • am postat ceva autentic pe cateva programe care merita vazut .. adica mai precis formatia de dansuri coregrafiate de instructorul coregraf singurul din BREBU care a reusit candva sa adune cativa tineri dornici de dansuri si a reusit ,In urma multor eforturi si fara ajutorul celor ce era in drept sa o faca ,au participat la nenumerate festivaluri ce se tinea in acea vreme reusind sa obtina nenumarate diplome si rezultate deosebite .La solicitarea unor personalitati de atunci vazand ca au obtinut rezultate bune au apelat la domnul coregraf si a pus la dispozitie una din scolile din localitate si cu iscusinta si buna pregatire a instructorului au participat in anul 1995 la un festival tinut la VORONA in jud.Botosani si la prima participare au obtinut rezultate bune drept ptr. care la o saptamana au participat si la Cornu la unul din festivalurile tinute aici unde si acolo au obtinut rezultate de laudat dar …. daca nu se poate sustine aceste obiceiuri din partea celor ce pot sa faca acest gest aceste obiceiuri si munca celor ce si-au adus aportul la cea ce cadva merita toata atentia sau spulberat si toti acesti tineri au ramas dezamagiti . Imi tot propun tinerii sa mai fac un efort sa mai formez o formatie de dansuri populare dar eu unul nu le pot da mici un raspuns ca la mijloc sunt multe probleme care ne confruntam cu ele si lipsa cooperarii celor din conducerea localitatii nu se implica si nici nu au facut-o de atunci si pana in prezent.. Pacat de traditia localitatii unde avem destule izvoare de a fi in fata faptului inplinit de a fi printre cei mai buni sa cum am fost in anii la care aveam cu ce sa ne mandrim .Asteptam sa fim contactati pe aceasta tema si cu mari propuneri dar la obiect si cu ajutoare daca se poate sa reincepem din nou sa dam viata traditiei sa avem cu ce sa ne mandrim .. Va multumesc si astept comentariile dumneavoastra ..

  • […] mai sus amintit, va invit sa cititi despre el la Ana Musat, Dragos Schiopu, John Cristea, Livia Iusan, Adrian Nicolae si azi (trebuiau sa intre in retrospectiva 42) Nicolae Mihalcea si Vienela […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *