LIVIA IUȘAN.ROMusic Streaming + Music Business

Discover Dracula Tour sau despre cum redescoperim Transilvania

În repetate rânduri am spus despre România că este o ţară cu potenţial turistic, care însă nu este nici prea promovat, nici folosit la capacităţi maxime, aşa cum ar trebui şi cum multe alte ţări o fac.

Acum câteva zile am auzit la radio o ştire despre Dracula Tour, un produs destinat atât turiştilor români, însă mai ales celor străini, produs prin care să ne promovăm ţara. De aceea, mai întâi promovarea lui va avea loc în partea asiatică, şi anume în China, Thailanda şi Japonia, urmând apoi şi alte locuri. Acesta proiect a fost gândit de Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), condusă de către Dan Matei Agathon, alături de tur operatorul S&S Travel.
Imediat ce am aflat despre această iniţiativă am spus că este una bună, însă în acelaşi timp m-am întrebat de ce a durat atât de mult ca să apară, asta pentru că majoritatea persoanelor recunosc România datorită poveştii cu Dracula. 🙂
Rămânând în această parte, vă anunţ că şi vecinii noştri sârbi aveau o astfel de iniţiativă, prin care să afirme cum că povestea cu Dracula este una sârbească, lucru neadevărat însă.

Brandul Dracula nu trebuie promovat cu milioane de euro, nici construit, pentru că el există deja.” Foarte bine spus de cei de la FPTS, aşa-i? Vă daţi seama dacă filmul “Twilight” era filmat în România sau ideea aceasta de film ne aparţinea nouă, câţi bani făceam şi la ce nivel înalt ne promovam ţara? Era ceva… incredibil! Însă, ne-au luat-o alţii înainte, ca de obicei.

Să nu ne întristăm însă, şi să sperăm că odată cu acest proiect România va fi cunoscută îndeajuns, atât de turiştii străini, cât şi de cei români, unii dintre ei care, din păcate nu prea ştiu multe despre istoria din spatele poveştii cu Dracula. Pe final, vă invit să aruncaţi un ochi şi pe site-ul oficial, şi anume DiscoverDracula.com.

Ce spuneţi, va da roade?

Sursa foto

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *